O femeie din Botoșani a fost salvată miraculos după ce a căzut 8 metri într-o fântână!

Publicat: 07/11/2020, 09:46

Pompierii din Botoșani au salvat o femeie de 79 de ani, care a căzut într-o fântână adâncă de 8 metri, în comuna Vlăsinești. Femeia a fost transportată conștientă la spital.

Potrivit ISU Botoșani, incidentul a avut loc în satul Sârbi, comuna Vlăsinești, iar alarma a fost dată de două vecine care treceau prin dreptul gospodăriei și au auzit strigătele de ajutor ale femeii de 79 de ani.

Femeia era conștientă

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și o ambulanță SMURD, dar și pompierii voluntari din comună.

La sosirea forțelor de intervenție, femeia era conștientă, dar se plângea că îi este foarte frig.

Intervenția, în 10 minute

Pompierii au reușit să o scoată pe femeie din fântâna adâncă de 8 metri în 10 minute, în cadrul unei intervenții dificile, având în vedere că diametrul fântânii era de doar 40 de centimetri.

Aceasta a preluată de echipajul SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...